Dar luați loc, vă rog

Inspiratie cu patru picioare. Dintotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu mâinile și asta pentru că nimic nu te împlinește mai mult decât să vezi cum ia formă un lucru zămislit din tine, din sufletul tău, chiar dacă asta nu te face neapărat artist. Și, mai mult, în ultima vreme, cu aceste două mâini dau o a doua viață obiectelor. Este forma mea de protest împotriva consumerismului și de contribuție la o lume mai sustenabilă.

Pentru un timp, obiectele au fost cele de mobilier. Mă fascinează lemnul, modul în care poate fi modelat, cum lucrează cu tine, cum te face să-l atingi...

Am ales scaunele și am avut ideea de a le recondiționa cu o poveste în minte, după care le-am făcut cadou.

Scaunul „Simplitate” a fost oferit unui om căruia să-i aducă aminte de bunicul său din Oltenia, să țină vie memoria simplității de la țară, a poveștilor...

Scaunul „Esență” a ajuns la o fată mică de statură, dar plină de farmec, pentru că esențele tari stau în sticluțe mici.

Scaunul „Dadaist” a plecat cu dedicație la o prietenă care este un adevărat colaj de bucurie.

Scaunul „Copilărie” a fost creat pentru fetița mea, îngerul meu păzitor.

Voi continua să fac asta atât timp cât mâinile mele vor vrea să creeze, indiferent de forma lor de expresie.

Articolele anterioare și următoare

ARTICOL

Amprenta mea

Pe la 40 de ani am început să-mi pun întrebări. Cine sunt? Ce las eu în urma mea? Care este scopul meu în această viață? La început m-am gândit că trebuie să fie un scop măreț, cu urme lăsate în istorie... Dar cine sunt eu să fiu atât de arogantă? Și într-o noapte am știut: moștenirea mea va fi impactul asupra oamenilor din jurul meu, a acelora asupra cărora am o influență. Ca ei, la rândul lor, să dea binele mai departe. Anul acesta am avut ocazia să o ascult pe Oprah Winfrey. Un om autentic, trecut prin viață grea, un om care a decis să-și transforme propriile traume în învățături pentru alții. Crescută doar de o bunică, sora lui Isus... copil fiind, a îndrăznit să viseze, și asta a făcut-o să fie ea, să lupte pentru credințele ei, să aducă mângâiere celor mai puțin ocrotiți de soartă. Și la un moment dat a spus: „Moștenirea mea este impactul pe care îl produc în oameni, iar greutățile te fac să fii mai mult din ceea ce erai deja.” Și am mulțumit Universului că ne trimite aceleași mesaje. Nouă nu ne rămâne decât să facem liniște, ca să le auzim cu absolută claritate.

URMĂTOR

ARTICOL

Despre talent, cu Alexandra Vlad

Poezie în metal și pietre prețioase Alexandra Vlad creează bijuterii sub numele Juliery, după un parcurs în marketing și psihoterapie. Formată la Assamblage, lucrează cu metale și pietre prețioase, dar și cu fir de broderie. În piesele dedicate altora, caută detaliul personal care merită păstrat: un inel pentru aniversarea mamei sale poartă trei granate, reprezentând-o alături de cele două fiice. Colecțiile sale pornesc din trăiri personale: relația cu natura, cu ceilalți, cu libertatea și necunoscutul. În proiectele la comandă, Alexandra traduce în bijuterie identitatea celui care o va purta și semnificația unui moment din viața sa. Colecția „POT”, prezentată la Romanian Jewelry Week în București și Timișoara, pornește de la o imagine neașteptată: ghindele uitate de veverițe, din care cresc stejari. Alexandra transformă învelișul ghindei în suport pentru pietre și greșeala într-o posibilitate. Titlul are două sensuri: recipientul în care plantezi și românescul „pot”. Inclusă de Dreamingof.net între cinci designeri români de urmărit la Romanian Jewelry Week, Alexandra a fost prezentată și în Revista Atelierul. Își construiește practica investind în materiale, unelte și proiecte care o provoacă tehnic. Bijuteria îi oferă o altă cale de a înțelege oamenii: prin ceea ce aleg să poarte aproape. Descoperă, pe 15 noiembrie, lumea Alexandrei, într-un nou podcast LeadArt.